Cu greu poți crede că un jucător tânăr pe care-l transferi din străinătate în România pe bani puțini sau gratis poate avea în spate o echipă mare. E cazul lui Vinicius de Oliveira Fabrao „Fabbron” (20 de ani), care a ajuns în România acum doi ani de la marele AC Milan.
Atunci când la primul meci pentru Ceahlăul în Liga I înscrie un gol și este cel mai bun om al echipei, te întrebi unde a fost etapele trecute acest jucător, când în Moldova au luat puncte Steaua și Dinamo. Oliveira „Fabbron”, marcatorul primului gol al moldovenilor după revenirea în Liga I, nu are o poveste specifică brazilienilor veniți în România. A fost școlit în Italia, la unul dintre cele mai mari cluburi din lume. „Am stat patru luni acolo, timp în care m-am antrenat și am jucat la Primavera, echipa secundă a Milanului. Am plecat din cauza unor probleme, dar mă bucur că am avut șansa de a învăța fotbal la un club atât de mare”, a dezvăluit atacantul de culoare al Ceahlăului. A fost adus în România de impresarul Traian Gherghișan de la echipa de tineret a Milanului. „Au fost niște neînțelegeri pe care nu vreau să le dezvălui și am preferat să-l aduc în țară. Dacă va fi modest și va munci în continuare ca până acum, îi prevăd un viitor mare. Este atât un pasator excelent, cât și un marcator înnăscut. O să vedeți că nu îl laud degeaba”, a conchis Gherghișan.
Coleg cu Jadson și Kleberson
Produs al unei școli braziliene, din orașul Londrina, „Fabbron” a fost coleg cu Fernandinho, Ilsinho, Jadson, toți jucători ai lui Șahtior, dar și cu fostul fotbalist al lui Manchester United, Kleberson. „Fabbron” este mulțumit cu ce i se oferă la Ceahlăul, dar își dorește mai mult. „Este foarte bine aici, m-am integrat rapid în grup, mă simt excelent și deocamdată trebuie să-mi văd de treabă. Vreau să ajung mai sus, însă deocamdată sunt aici și am mult de muncă”, a spus cel mai bun jucător al moldovenilor în partida contra Mediașului.
"Am avut onoarea să mă antrenez cu Gattuso și Kaka la Milan. Ultimul, brazilian fiind, mi-a transmis mult noroc și să nu fiu timid, să-mi văd de jocul meu", Fabbron, atacant Ceahlăul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER